vineri, 22 martie 2013

Pui de gaina

Publicat de Roxana la 3/22/2013 01:50:00 p.m. 22 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
In urma cu o luna, David ne tot intreba cand vine primavara. Atunci i-am raspuns ca primavara vine cand infloresc copacii si ies puisorii din ou.
Primava a venit insa, copacii inca nu au inflorit, dar puiutii au iesit din ou, cel putin la noi :)
 Ei bine, de o saptamana avem 18 bulgarasi pufosi, galbeni, negri, zebrati, machiati, cu gatul gol si incaltati.


Tati  a avut ideea de a cumpara un incubator la care sa scoatem puiuti. Pentru copilasi a fost o experienta foarte educativa si extrem de interesanta.


Cum inca nu au notiunea timpului, copilasii nu prea au inteles ca puiutii nu ies a doua zi din ou, ci le trebuie 21 de zile. Nerabdarea lor era mare si zi de zi cand ne trezeam David intreba daca nu au iesit puiutii.


Dupa 4-5 zile de incubatie a venit timpul sa verificam ouale. Dintr-o cutie de suc si un bec am construit un ovoscop. Intr-un capat al cutiei am decupat o fanta  in care am introdus becul si in celalalt capat al cutiei deasupra am decupat o alta fanta cat sa intre oul.  Lumina din cutie iese prin coaja oului, asa putem urmari dezvoltarea embrionului in ou.


Aici un ou cu embrion:


Aici un ou cu embrion mort:

Aici un ou limpede ( ou nefecundat ):


Pentru a observa mai bine transformarile ce se petrec in ou si a numara zilele pana cand vor iesi puiutii, am scos la imprimanta un calendar cu dezvoltarea embrionului in fiecare zi,  din ziua 1 pana in ziua 21.


In paralel, am facut cateva activitati ce au avut ca subiect puisorii.

Am pictat un tablou de primavara, cu manuta si degetelele:


Am numarat si asociat:


Am urmarit ciclul de viata la pasari:

Pentru ca in mod normal gaina cloceste ouale si nu incubatorul, am tinut sa-i explic acest lucru lui David pentru a nu intelege ca puisorii ies doar la incubator. Pentru asta, m-am folosit de o gaina facuta de mine si ne-am facut propria noastra schema:


Nu va pot spune cata bucurie a fost la noi in casa in dimineata cand a iesit primul puisor. David sarea prin toata casa si striga cat putea de tare ca a venit primavara :))

Dupa ce s-a uscat putin, David a luat puisorul si toata ziua s-a jucat cu el. A avut mare grija. L-a pus intr-un prosopel sa nu-i fie frig, l-a plimbat cu masina, cu trenul, l-a tinut in brate. Puisorul s-a atasat foarte tare de David. Unde mergea David mergea si puisorul.  Intre ei s-a legat o frumoasa prietenie.

Aici a construit un pod special pentru puisor:


Diseara va veni cineva sa duca puisorii undeva la tara, David a zis ca el se va ascunde cu un puisor, sa-i ramana macar un prieten. Vom vedea...acum nu stiu ce sa zic.

Later edit
Da, asa cum a zis, David s-a ascuns cu prietenul lui, puisorul. Am decis sa patram doi puisori.
Cica e la moda sa ai gaini ca animale de companie. As zice ca suntem in trend :))
Trebuie sa ma interesez daca nu cumva s-au inventat scutece pentru pui...as avea nevoie!

Surse:
Diagrama dezvoltare embrion 
Diagrama ciclu de viata la pasari







joi, 14 martie 2013

Sensory bin - In parc

Publicat de Roxana la 3/14/2013 05:54:00 p.m. 10 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
Mai avem inca doua saptamani de stat in casa, pe motiv de varicela. E foarte greu si pentru mine si pentru copilasi.  Am vrea sa iesim afara, sa alergam, sa ne bucuram de soare, sa cautam gaze, sa ne jucam in nisip, sa ne dam in hinta.

Daca in parc nu putem merge, vine parcul  la noi :) Azi am construit un parc, nu pentru copilasi, ci pentru familia de papusi. Intreaga familie: mama, tata, bunicul, bunica, surioara si fratiorul au iesit la joaca in parc. Au avut nisip, hinte, tobogane, bancute, iarba, umbra de la copaci. S-au distrat de minune.


Am cautat o cutie mare, in care am pus nisip facut in casa, acelasi nisip ce l-am facut aici, s-a pastrat foarte bine, l-am tinut intr-o punguta in dulap.


Din cuburi, un ou cu surprize, sfoara si un bat subtire am construit doua hinte.


Toboganul l-am facut dintr-un tub de la hartia igienica. L-am taiat in doua, partile le-am lipit pe spate cu banda adeziva, apoi l-am imbracat in folie de aluminiu si tot cu banda adeziva l-am lipit de scari. Scarile le-am construit  din cuburi.

In parc am mai pus si cateva bancute, o invartitoare si un balansoar.


Ca sa fie tabloul complet, am facut si un spatiu verde, unde bunicul a stat pe bancuta, la umbra copacilor.


Pentru iarba am folosit orez vopsit, acelasi orez de aici.
Am construit si o sosea, pe care sa mearga masinile.


joi, 7 martie 2013

Sensory bin masini

Publicat de Roxana la 3/07/2013 11:13:00 a.m. 3 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
Inspirata fiind de o alta mamica, ieri i-am facut lui David o cutie senzoriala cu seminte de floarea soarelui si masini.
Am construit o lume mica intr-o cutie mare.

 Despre importanta acestor cutii senzoriale in joaca copiilor am scris aici.


 Va invit sa intrati la Melly pe blog, acolo veti gasi o colectie de linkuri cu activitati senzoriale.

miercuri, 6 martie 2013

Spalatorie auto

Publicat de Roxana la 3/06/2013 10:54:00 a.m. 10 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
Ca orice baietel si David e pasionat de masinute. Impingand masinuta pe covoras a invatat foarte usor regulile de circulatie.
Cand merge tata sa spele masinile, merge si David. E fascinat de spalatoria auto, cea cu perii. Ii place sa stea in masina si sa vada cum este masina spalata.
Cum si masinile lui sunt murdare, "au microbi", a trebuit sa ne facem o spalatorie acasa, neaparat una cu perii.

Am avut nevoie de:
- o cutie de pantofi
- un tub de la hartia igienica
- un tub de la folia alimentara
- carton colorat
- hartie transparenta
- lipici

Am folosit cutia fara capac. Am taiat cele doua laturi inguste, acestea fiind caile de acces in
spalatorie.

Din hartia transparenta am facut doua perdelute franjurate, ce le-am lipit la ambele usi.
Tubul de la hartia igienica l-am taiat in doua, ca sa arate ca periile de la spalatorie am lipit carton franjurat.

Am lipit cele doua perii, in paralel, in interiorul cuti.


 Tubul de la folia alimentara l-am imbracat tot in carton franjurat si l-am pus pe orizontala in cutie.


Foarte multe indicatii tehnice am primit de la David, el stia mai bine ca mine cum arata o spalatorie auto cu perii.

Cand a fost gata ne-am dat seama ca spalatoria noastra nu are un banner, prin urmare am desenat o masinuta fericita.


luni, 4 martie 2013

E vremea de culcare, micutule! ed. InfoDar

Publicat de Roxana la 3/04/2013 02:45:00 p.m. 17 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
Cand am deschis aceasta carte am ramas muta de uimire, frumusetea ilustratiilor m-a facut sa plang de bucurie. Cine iubeste cartile stie despre ce sentimente vorbesc :)


Desenele sunt picturi mari, cat toata pagina, ce te invita sa visezi, sa intri in lumea animalelor, sa iti imaginezi cum e sa alergi prin padure, sa te ascunzi dupa copacii cei grosi sau in iarba cea inalta, ori sa stai sa asculti linistea apei. Ai senzatia ca poti simti pufosenia blanitei animalelor.


Cartea are copertile cartonate, paginile sunt lucioase cu text putin.
Povestea e usoara si educativa, despre un pui de vulpe care e necajit ca toti prietenii lui incep joaca tocmai cand el trebuie sa mearga la culcare.


La fel ca si in cazul copiilor, puiul de vulpe nu vrea sa mearga la culcare, el vrea sa mai stea sa se mai joace putin. Cu acordul mamei, puiul de vulpe pleaca sa-si caute parteneri de joaca.


Insotind puiul de vulpe in aventura sa, cunoastem care animale sunt diurne si care sunt nocturne.
Animalele diurne sunt cele care sunt active ziua si dorm noaptea ( la fel ca oamenii ), iar animalele nocturne sunt active noaptea si dorm ziua.



 Extrapoland E vremea de culcare, micutule! e o poveste plina de iubire si blandete, asa cum ar trebui sa fie toate relatiile dintre parinti si copiii lor.


Povestea a fost pe loc indragita de copilasii mei. Am citit-o de nenumarate ori si la somn si in timpul zile, ori de cate ori isi aminteau de carte.

Aceasta carte minunata a oferit prilejul perfect de a aprofunda cunostintele lui David privind lumea animalelor.
I-am facut cateva fise cu animale diurne si nocturne, le-am scos la imprimanta si le-am plastifiat.
Am vorbit despre fiecare categorie in parte, ce inseamna animal diurn sau nocturn si am impartit animalele in functie de aceste doua categorii.


 Va recomand din suflet sa aveti aceasta carte minunata!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Mami, joaca-te cu mine! Copyright © 2010 Designed by Ipietoon Blogger Template Sponsored by Emocutez