Povestea puiului de arici

Povestea puiului de arici, scrisa de Lucia Muntean, cu superbele lustratii facute de Xaba Pete, ne-a fascinat.
Cum personajele din poveste sunt niste animalute tare simpatice, m-am gandit ca ne-am distra si lectura a fi si mai captivanta daca am putea dramatiza povestea.
Am modelat animalutele din pasta Fimo iar padurea am facut-o cu cativa copacei de la un set de animalute domestice.

Un pui de arici curios, nestiind la ce ii folosesc tepisorii, se hotaraste sa caute raspunsul mergand in padure, era sigur ca si celelalte animalute seamana cu el.

Prima data se intalneste cu un iepuras. Ariciul il intreaba daca are si el tepisori,  iepurasul ii raspunde ca el nu are tepisori, ci o blanita moale si pufoasa si patru picioare mari care il ajuta la alergat. Suparat, ariciul si-ar fi dorit sa fi avut si el o blanita moale si niste picioruse ca ale iepurasului in loc de tepisorii care nu-l ajuta la nimic.

Mergand mai departe, se intalneste cu o broscuta. Si ei ii pune aceeasi intrebare, daca are tepisori. Broscuta ii raspunde ca nu, ea are o piele verde si lucioasa si patru picioruse care o ajuta sa inoate. Auzind asta, ariciul devine si mai suparat pentru ca el are doar niste tepisori care nu-l ajuta la nimic.

Continuandu-si calatoria, in cale ii apare o vrabiuta. Nici ea nu are tepisori, ci niste aripioare care o ajuta sa zboare. Necajit ca el nu poate zbura din cauza tepisorilor si nestiind la ce ii folosesc, porni mai departe.

In cale ii aparu niste copii si un catelus alb. Ariciul se sperie si se lipeste de pamant. Curiosi, copilasii se apropie de el, dorind sa-l priveasca de aproape, catelul si mai curios, il adulmeca cu boticul, in acel moment ariciul se facu ghem.

Asa a aflat ca, atunci cand ariciul este in pericol, tepisorii il apara. Tot tepisorii il ajuta sa se rostogoleasca, iar asta i s-a parut foarte distractiv.

In sfarsit, ariciul se simtea fericit pentru ca avea si el ceva special: tepisorii.

O poveste tare frumoasa din care am invatat ca, la fel ca si animalutele, oamenii sunt diferiti iar diferenta ii face speciali.
In nota pentru parinti de la finalul povestii, autoarea spune " Povestea puiului de arici este povestea copilului tau pornit in aventuroasa calatorie a descoperirii de sine si a altora asemeni lui sau diferiti de el.
Iesirea in lumea cea mare si intalnirea cu ceilalti este una dintre cele mai emotionante experiente din viata unui copil. Pe baza relatiilor cu cei din jur va invata sa stabileasca asemanarile si deosebirile dintre el si ceilalti ca urmare a unei autoanalize continue si a observarii atente a celorlalti. Raportandu-se la acestia va intelege ca fiecare persoana, inclusiv el, are un nume si un corp care ii apartin si un anume comportament, ceea ce inseamna ca fiecare este altcineva.
In acest moment intervine rolul tau de parinte. aici trebuie sa il sustii, sa-l incurajezi si sa il faci sa se simta o persoana cu calitati speciale, care este iubita si apreciata pentru ceea ce stie si poate sa faca."

Cum ne-am mai jucat in timp ce lecturam si dramatizam povestea? Pai am invatat sa alergam ca iepurasul, sa facem salturi si sa inotam ca broscuta si sa zburam ca vrabiuta.
Ne-am amintit cat de sireata este vulpea si de aici am facut o punte cu povestea Ursul pacalit de vulpe, poate, poate ii conving sa mai citim si altceva. De regula, cand le place mult o poveste, doar pe aceea vor sa o citim si trecem greu la alta carte.

Activitate senzoriala cu pufuleti si o poveste

David nu mananca pufuleti, Fetita cu Fundite da, dar ea mananca orice. Evit sa cumpar, foarte rar se intampla sa avem pufuleti in casa, doar daca plecam cu masina si avem un drum de cel putin 4-5 ore, atunci ii dau la fetita, pentru ca incepe sa se plictiseasca si asa o mai pacalesc sa stea linistita in scaunel.

Aseara am fost la cumparaturi si David a vrut pufuleti cu surpriza. Normal, el si-a luat surpriza si fetitei i-a dat pufuletii :) Jucaria din interior s-a nimerit un nai, care suna destul de bine.

Cum David e foarte inventiv, s-a gandit ca daca tot nu avem zapada, sa faca el. A sfarmat pufuletii cu manutele pana s-au facut praf. Fetita si ea. O punga intreaga de pufuleti au sfarmat. La sfarsit, aveau praf de pufuleti si in cap si pe haine si sub haine, ca doar a nins.

 Da, au facut o mizerie de nedescris, dar asta nu m-a impiedicat sa le intrerup joaca. Doar acumuland experiente vor putea invata.

Apropo de incurajare, sa va spun cu cine dormim de cateva nopti in pat? Cu doua cutii, deloc mici :)) Una e patutul lui EE si cealalta e patutul ursuletului.

Pentru cine nu stie, EE si UU sunt prietenii lui David, cu care doarme in fiecare noapte.

De cateva saptamani, David a vrut sa doarma cu noi in pat, asa ca nu l-am refuzat si i-am facut loc intre noi. Intr-o zi, si-a dat seama ca, cutiile in care tinem jucariile sunt perfecte pe post de patut pentru prietenii lui. Asa au ajuns cu noi in pat.
Aveam doua alternative, una era sa-i spunem ca nu putem dormi cu cutiile in pat si rezultatul ar fi fost o mare suparare si o ingradire a initiativei sau a doua alternativa, sa-l lasam si sa-l incurajam sa se joace, sa ne distram impreuna cu el si sa ne amuzam de situatie, care era cam asa: eu cu tati, fiecare pe o bucatita de pat si in mijloc doua cutii mari si un copilas foarte grijuliu, care cere insistent o patura pe motiv ca UU nu poate dormi pentru ca-i este frig.  Noi am ales a doua varianta, cu mentiunea ca somnul este totusi foarte important, asa ca atunci cand David a adormit, cutiile au plecat din pat si ca sa nu existe suparare dimineata, inainte sa se trezeasca el, cutiile le-am pus inapoi in pat. Asa suntem cu totii fericiti.

Sunt curioasa, voi cum ati proceda in asemenea situatie? Ii incurajati pe copii sa faca tot ce le trece prin caput?

Camera de zi - casuta papusi

Cu aceasta camera am terminat de mobilat si amenajat o parte din duplex. E partea lui David, casuta fetitei va mai astepta putin, sa mai creasca, inca e micuta si stricacioasa (vorba lui David)

Eu ii dau dreptate lui David, ca fetita strica tot, insa are o scuza, e inca micuta si prea curioasa.
In  camera aceasta, in plan era schitat si un semineu, dar  acesta a ajuns in manutele si gurita fetitei si uite asa am ramas fara semineu.

Pana la urma ne-am descurcat si fara el, le-am pus papusilor un televizor mare si o canapea confortabila. Cand vor fi gata cartile (acum sunt la tipar), vom umple si biblioteca. Oricum, nu pot citi seara ca nu au lumina in casuta, speram ca saptamana viitoare sa rezolvam si acest mic inconvenient.

Si pentru aceasta camera am apelat la cutiile si obiectele ce pot fi refolosite sau reciclate.

Canapeaua
Pentru canapea am refolosit o bucata de protectie, in care a fost ambalat laptopul, cand l-am cumparat. Nu stiu exact cum se numeste, cu structura unui burete, ceva mai tare, nu e polistiren.
L-am taiat si asamblat formand o canapea.  Pentru husa am folosit finet alb. Pentru a evita formarea cutelor, am imbracat fiecare piesa, din canapea, individual, apoi le-am lipit.

Masuta
Am facut-o dintr-un capac de plastic negru, de la un borcan cu mustar si un capac de la un after-shave. Le-am lipit impreuna si gata masuta, eleganta, frumoasa si foarte simplu de facut!

Biblioteca
V-am spus cat de bune sunt cutiile de la pizza? Nu la gust, desigur, ci la construirea mobilierului pentru casuta papusilor. Se lucreaza extrem de usor cu el, e rezistent, chiar daca e subtire si e alb, deci nu trebuie neaparat vopsit.
Din pacate,pentru bibilioteca nu am poze cu executia, voi reveni cu detaliile alta data.
Televizorul l-am scos la imprimanta si l-am lipit.

Pernutele
Le-am facut dintr-un material ramas dupa ce am scurtat o pereche de pantaloni sotului meu. Le-am umplut cu vata.

Covorasul
E tot din acelasi material ca si pernutele.

Floarea de pe masuta e floare naturala uscata, iar vaza e din plastilina.

Tapetul si parchetul sunt scoase la imprimanta si lipite.

Yummy Dough - plastilina comestibila

Stiati ca exista plastilina comestibila? Eu nu, prima data am aflat cand cei de la edukid.ro mi-au propus sa testam Yummy Dough.

Am fost curioasa si nerabdatoare sa primim kitul. Stiindu-l pe David pasionat de bucatarie si plastilina, eram sigura ca ne va asigura cel putin o ora de distractie.
Si pentru ca plastilina e comestibila, m-am gandit ca si Natalia va avea ocazia sa framante cu manutele, fara sa stau cu gura si ochii pe ea, ca nu cumva sa bage in gurita, asa cum are obiceiul.

Ce este Yummy Dough? Pana sa primim galetusa, am cercetat putin despre ce este vorba. Am aflat ca e o plastilina care a fost creata special pentru copiii care baga tot ce prind in gurita. E o plastilina ce se poate manca, nefiind toxica, dupa modelare se poate coace in cuptor. E produsa in Germania, ingredientele nu contin aditivi artificiali.
Compozitia aluatului:  făină de grâu, zahăr, amidon de grâu, praf de ou întreg, ulei de palmier, sirop de glucoză, maltodextrină, aromă, proteine ​​din lapte. Culorile sunt obținute adăugându-se: sfeclă roşie, curcumina, beta-carotină, albastru patent V.
Toate ingredientele sunt aprobate şi pot fi consumate în condiţii de siguranţă, conform reglementărilor legislaţiei UE

Cand i-am spus lui David ca avem o plastilina care se poate manca, a fost tare bucuros. Imediat a venit cu ideea: ne va face pizza.
Nu e prima data cand David e cu mainile in aluat. E un obicei la noi in casa sa facem impreuna prajituri. As putea spune ca e activitatea lui preferata.

Cand am dat startul distractiei, nerabdarea copiilor era la cote maxime! Roiau in jurul meu, mai ceva ca albinele in jurul stupului :))

Yummy Dough contine:
- 4 pliculete cu compozitie pentru 4 culori: rosu, galben, albastru, verde.
- o seringa
- un cutitas pentru modelat
Ca sa facem aluatul ne-au mai trebuit 4 castronele, 4 linguri si apa.

Am desfacut un plic, l-am pus in castronel si am turnat FIX 15 ml de apa. In timp ce amestecam apa si compozitia, aveam senzatia ca nu se va forma aluatul, insa e doar senzatia, dupa cateva minute aluatul a prins forma si l-am putut lua in maini si framanta.

La fel am procedat si cu celelalte plicuri.

Daca e bine framantat, aluatul  devene lucios si moale, perfect pentru a fi modelat. Nu se lipeste de maini si miroase foarte bine. Copiii mei nu au avut prea multa rabdare, au vrut sa inceapa jocul cat mai repede, asa ca doar bila galbena si putin cea verde sunt lucioase si bina framantate.

Am trecut la partea cea mai interesanta: modelatul.
Prima data, David a vrut sa ne faca pizza. Am pus hartie de copt intr-o tava si l-am lasat sa-si foloseasca imaginatia si sa se joace cum doreste el.

Avand doar 4 culori, era oarecum ingradit. Am decis sa mai facem si altele, combinand culorile existente.
I-a placut tare mult acest mic experiment, l-am provocat sa-si imagineze ce culori putem face combinand rosu cu galben, verde cu albastru, verde cu rosu, etc.
Aici as avea o obiectie, aluatul rosu e de fapt visiniu, in combinatie cu galben nu a prea iesit portocaliu. Chiar David a fost cel care a remarcat acest fapt.

Pe langa pizza, David a facut si cativa biscuiti de diferite forme, folosind uneltele de la un alt joc.

Am uitat sa va spun ca, in timp ce pregateam aluatul, am luat putina compozitie praf, din fiecare culoare, mai putin rosu, in ideea de a face un mic experiment, inspiratia venind de la modul cum se colora compozitia in contact cu apa, toate plicurile continand praf de culoare identica.

Pe o coala de desen am presarat praf, fara sa stim ce culoare e, apoi am stropit cu apa. Am spus abracadabra si ca prin magie... la contactul cu apa, praful se colora. A fost foarte interesant.
Pentru diversitate, am facut operatiunea invers. Prima data am stropit apa si apoi am presarat praful.

Cand joaca a fost gata, am pus toate figurinele pe tava, am bagat tava la cuptor si am lasat 10 minute.

Cat timp erau la cuptor, in casa se simtea miros de fursecuri. Le-am scos din cuptor si le-am lasat sa se raceasca.
Din pacate, pozele nu mi-au iesit. Nu va pot arata fursecurile marca Yummy Dough.
Dar va pot spune ca au fost chiar gustoase, nu ma asteptam.

Toata aceasta experienta l-a facut pe David foarte mandru si fericit. L-am lasat sa se joace cum vrea el, fara ca eu sa intervin, ne-a facut fursecuri, pe care tot el le-a copt si ni le-a servit.

Acum sa va povestesc cum s-a jucat Fetita cu Fundite.
Prima data i-am dat cate o bucatica de aluat din toate culorile, i-am aratat cum sa framante cu manutele. L-a rupt bucatele si, cum era de asteptat, l-a si gustat.

I-am oferit diverse unelte cu care sa taie, sa decupeze sau sa intepe aluatul. Din pacate, nu a avut prea multa rabdare.
Am pastrat o bucatica de aluat si pentru azi. Am facut o bila din aluat in care am infipt spaghete. I-am dat cereale inele si i-am aratat cum sa le puna pe spaghete.

Aceasta activitate a avut un mare succes, mai ales ca totul a fost comestibil si fetita mea chiar a vrut sa incerce a mia oara acest lucru :)

Concluzie: am petrecut o duminica placuta in familie, jucandu-ne cu aceasta plastilina comestibila Yummy Dough.
Ne-a placut consistenta, gustul si mai ales faptul ca le ofera micutilor sansa unui joc de tip pretend play, in care rolurile se inverseaza, copiii devin adulti si trec la "cratita" :))

Yummy Dough se vinde in Romania exclusiv pe edukid.ro.