Se afișează postările cu eticheta Costume serbare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Costume serbare. Afișați toate postările

vineri, 5 iunie 2015

Cum sa faci un costum de buburuza

Publicat de Roxana la 6/05/2015 10:38:00 a.m. 2 comentarii
Cum suntem in febra serbarilor, iar majoritatea gradinitelor gandesc serbarea ca pe un carnaval, parintii sunt nevoiti sa caute costume pentru copilasi. Costumele fie sunt inchiriate ( personal, preturile mi se par prea mari ), fie sunt cumparate (iarasi, din punctul meu de vedere, nu cred ca se merita, sansele ca copilul sa poarte costumul de doua ori sunt mici ).
Eu aleg o alta varianta, incerc sa le fac singura. Pana acum am facut costum de gradinar,  bucatar, dovleac, buburuza si iedut.

La serbarea de sfarsit de an, fetita mea a fost Buburuza. Ca sa-i fac costumul am folosit:
- o diadema
- sarmulita plusata pentru antenute
- un tricou rosu vechi ( bine, nu chiar vechi, mai corect spun: nefolosit )
- fetru negru
- carton

Am decupat un cerc din carton, apoi am asezat cercul pe tricou si am trasat conturul acestuia. Va recomand ca materialul sa fie unul elastic, va fi mult mai usor de lucrat daca nu veti avea precizie la decupat si cusut. In plus, materialul elastic va ajuta in momentul in care introduceti cercul din carton in husa fiindca se muleaza perfect peste carton.



Am cusut materialul sub forma unei huse de jur imprejur ( eu am folosit masina de cusut, dar daca nu aveti puteti coase cu mana ). La capat am lasat cam 10 cm necusut prin care am introdus cartonul in interior. Ca sa fac cercul sa intre l-am indoit pe jumatate, tot aceasta indoitura va da senzatia de doua aripioare.


Materialul fiind elastic mi-a permis sa las gaura mai mica. Dupa ce am bagat cercul, cu mana am terminat de cusut husa.

Cu ajutorul unei dischete demachiante am decupat cercuri negre din fetru, pe care apoi le-am lipit pe aripioare cu silicon. Tot din fetru am lipit si o dunga neagra care sa dea impresia ca sunt doua aripioare.


Ca si sistem de prindere, initial am folosit doua panglici rosii prin care fetita isi baga manutele, dar am observat ca acestea ii tot cadeau de pe umar si le-am dat jos. In schimb, am folosit capse pe care le-am cusut de aripioare si rochita. In acest fel, aripioarele se monteaza foarte usor si au si o mai mare stabilitate.



Pe cap i-am pus o diadema de care am prins doua sarmulite plusate, ce le-am dat forma unor antenute. Aceste sarmulite se pot modela cum vrem noi si nu e nevoie de lipici pentru a fi prinse de diadema.

Pentru completarea costumului, fetita a purtat o rochie rosie.


Costul final al acestui costum a fost sub 3 lei :) Ca si aspect, e cu mult peste costumele sclipicioase, banale si atat de comune ce se gasesc de cumparat/ inchiriat, parerea noastra!

Eu cred ca in fiecare mamica sta un croitor, un designer, ( plus multe alte meserii ) cand vine vorba de copilul ei! Zic sa aveti curaj!

Petrecere frumoasa, dragi copii!





vineri, 5 iulie 2013

Gradinar

Publicat de Roxana la 7/05/2013 03:39:00 p.m. 5 comentarii
La serbarea de sfarsit de an de la gradinita copilasii au jucat intr-o sceneta. David a avut rolul unui gradinar.
Misiunea mea a fost sa-i fac costumul. De regula, inainte sa dau fuga la magazin, ma gandesc daca nu pot improviza ceva, folosind materiale reciclate. E ca o provocare pentru mine.
In mare, stiam cam cum e imbracat un gradinar si ce unelte foloseste. Am cautat cateva imagini pe google sa fiu sigura ca nu gresesc. Cautarile mele nu au adus prea multe rezultate, insa m-au ajutat sa-mi schitez cateva puncte.
Am decis ca un gradinar trebuie sa aiba sort, palarie de paie, cizme de cauciuc si ustensile de gradinarit: grebla, lopatica si stropitoare.

Cu palaria am rezolvat foarte repede, am gasit una la reducere intr-un  magazin, am dat mai nimic pe ea. Dezavantajul e fost ca era putin cam mare pentru David, nefiind una pentru copii.

Cizmulitele le-am gasit ceva mai greu, dar pana la urma le-am gasit, pe deasupra erau si verzi.

Ustensilele de gradinarit le-am avut de la setul de nisip.

Sortul l-am facut eu si sunt tare multumita de cum a iesit. Am folosit o sacosa de cumparaturi, din rafie, ce avea imprimat pe ea o ramura de vita de vie.

Am decupat sacosa in forma de sort,  manerele le-am folosit pentru sistemul de prindere.
Pe mijlocul sortului am cusut o curea, de care am agatat lopatica si grebla.

La serbare, am cusut un buchetel de flori la palarie si inca unul l-am agatat de sort.

Gradinarul nostru, fericit ca are costum:


 Gradinarul emotionat la serbare:



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Mami, joaca-te cu mine! Copyright © 2010 Designed by Ipietoon Blogger Template Sponsored by Emocutez