Am ajuns la piatra de hotar, dar nu pot trece.
Ce simt nu pot exprima in cuvinte. Ma rup in doua.
Pentru altii banal, pentru mine vital.
Si totusi, de ce aman diversificarea?
Pentru ca, in fiecare seara cand imi duc puiul la culcare si vad cum se cuibareste in bratele mele, la pieptul meu, nerabdatoare sa-i dau hrana ce o iubeste atat, simt o fericire fara margini. Ne privim in ochi, e singurul moment numai al nostru. Ea nu papa lapte, ci dragoste, o nemasurata iubire. Ma uit la ea si incerc, ma chinui, sa cimentez privirea ei in sufletul meu, ca aceaste momente sa ramana pe veci acolo, vreau ca peste ani, cand imi va fi dor, sa le pot retrai.
Cu manuta ei mica, imi mangaie parul, eu imi dau seama ca nu voi mai intalni aceste trairi. Satula, adoarme sau nu, o pun in patut. Se uita la mine, cu ochii pe jumatate deschisi, imi zambeste, are incredere in mine. Imi intinde manutele, o sarut si ii spun noapte buna, ea inchide fericita ochisorii. Somn dulce ingerasul meu.
Cu manuta ei mica, imi mangaie parul, eu imi dau seama ca nu voi mai intalni aceste trairi. Satula, adoarme sau nu, o pun in patut. Se uita la mine, cu ochii pe jumatate deschisi, imi zambeste, are incredere in mine. Imi intinde manutele, o sarut si ii spun noapte buna, ea inchide fericita ochisorii. Somn dulce ingerasul meu.
Acestea sunt singurele noastre momente impreuna, pe furis, ne ascundem. Nu vreau sa le pierd.
Ziua sunt si a lui. El, fratele mai mare.
Ciudat...la el nu am simtit aceste sentimente. Din contra, eram nerabdatoare sa incepem diversificarea, la 5 luni si jumatate i-am dat prima lingurita de suc de morcov. Nu voi uita niciodata.
Cred ca stiu de ce e atat de diferit. Cand El era micut, era centrul lumii, doar el conta, toata ziua eram cu el in brate, ne jucam. Ce este acum schimbat? Cu fetita nu am fost la fel, nu am stat cu ea in brate, decat cand a fost necesar, nu ne-am jucat mereu. Ma simt vinovata, dar nu am avut incotro. Fratiorul mai mare era gelos, nu as fi vrut sa creada ca el e dat la o parte.
Probabil de aici s-a nascut aceasta teama de a nu pierde si acele momente, atat de putine, cu fetita mea.
Ciudat...la el nu am simtit aceste sentimente. Din contra, eram nerabdatoare sa incepem diversificarea, la 5 luni si jumatate i-am dat prima lingurita de suc de morcov. Nu voi uita niciodata.
Cred ca stiu de ce e atat de diferit. Cand El era micut, era centrul lumii, doar el conta, toata ziua eram cu el in brate, ne jucam. Ce este acum schimbat? Cu fetita nu am fost la fel, nu am stat cu ea in brate, decat cand a fost necesar, nu ne-am jucat mereu. Ma simt vinovata, dar nu am avut incotro. Fratiorul mai mare era gelos, nu as fi vrut sa creada ca el e dat la o parte.
Probabil de aici s-a nascut aceasta teama de a nu pierde si acele momente, atat de putine, cu fetita mea.
Voi ati avut astfel de sentimente? Cum ati compensat aceasta "pierdere"?
Postări
emotionanta postare.:)
RăspundețiȘtergerenici nu am stiut ca ai 2 copii.
sunt sigura ca iti iubesti copiii in aceeasi masura si incerci sa le arati aceasta zi de zi.:)
nu e o pierdere,stai linistita...aceleasi trairi am avut si eu cand era Andrei mic, eram a lui doar cand Daria dormea pentru ca,desi am inceput excelent relatia dintre ei, dupa vreo 2-3 luni de la venirea fratiorului mai mic, au avut grija cativa "binevoitori" sa ii explice fetitei mele cum ea nu mai e o prioritate si ca nu mai e iubita la fel...a fost greu,sunt momente cand este greu....dar!
RăspundețiȘtergere....dar am grija sa le acord la amandoi copiii atentie: pana a mai crescut Andrei, o data pe luna o duceam pe Daria undeva,intr-un loc special (la cofetarie,in parc,la teatru,muzeu...) doar cu mami si tati; acum (pentru ca merg amandoi peste tot), momentele speciale cu Daria sunt cele catre/dinspre gradi',cand radem,cantam,vorbim vrute si nevrute....noi doua-fetele ;)
....dar cu Andrei lucrurile sunt cam asa: e un copil lipicios, nu cred ca e cineva la care sa zambeasca si sa nu-l cucereasca, e un copil mereu vesel, rade mult,e tandru...are 3 ani (nu stiu cand a trecut timpul) si inca ma mangaie pe obraji,pe maini si imi spune "mami,te iubesc" sau "esti cea mai buna mami din lume", "tu esti Fiona mea" :)))
de asta zic ca nu vrei pierde,veti evolua impreuna....se schimba mediul,factorii nu!
copiii raman la fel,doar ca vor invata sa se exprime altfel :)
sa-ti traiasca printul si printesa si sa te bucuri de tot ce fac ei ;)
luckyrock ai dreptate, nu exista ierarhie, iubirea mea e aceeasi pentru amandoi.Incerc sa le acord atentie in mod egal. Pana acum nu am facut asta, pentru ca fetita a fost prea micuta sa realizeze, oricum mai mult dormea :) nu am vrut sa creez confuzie in mintea baietelului. Am trecut de pragul critic cu el, o iubeste pe surioara lui si nu se supara daca acum ma joc si cu ea. A inteles ca amandoi sunt copilasii mei si nu fac diferenta.
RăspundețiȘtergerepiticidarvoinici, iti multumesc pentru incurajare :) sunt constienta ca vor veni alte clipe frumoase, dar imi e frica ca nu vor mai fi la fel de profunde. Uite, de exemplu, baietelul meu nu prea ofera afectiune, nu-i place sa fie strans in brate, sa fie pupat. Foarte rar se intampla sa stea. Si mie imi lipseste, mi-as dori sa fie mai lipicios.
RăspundețiȘtergereRoxana, eu am alaptat-o pe Laura pana la 1 an jumate. Pentru mine diversificarea a fost un chin (in sensul ca Laura nu manca nimic in afara de san - totul era bleah!!!)Daca as mai avea un copil, nu m-as mai grabi deloc cu diversificarea, mi-as vedea linistita de alaptat... sunt momente unice...savureaza-le.
RăspundețiȘtergere